Leapsa cu epitaf

Ondinnuta m-a atentionat discret, pe blogul dansei, ca a inceput o leapsa care ridica o problema majora... care (dez)umple un gol imens din viata mea: moartea. Mi-a amintit ca sunt prea ocupata cu viata si am uitat de moarte si de nimicurile care o fac mai... frumoasa. Desi epitaful meu s-ar putea sa se duca pe apa sambetei sau pe aripile vantului, pt ca mi-as dori sa ma fac cenusa cand o sa fiu... sau, ma rog, cand n-o sa mai fiu... o sa incep sa ma gandesc la el. Ocazional. In momentul asta as prefera sa dispar fara urma. Sa ma pastreze cu ei cei dragi, prieteni, familie, amici... cat or putea si ei. Da' daca e musai sa am un epitaf... m-am molipsit, si cred ca tot o melodie ar fi. Nu, de fapt cred c-o sa fie o compliatie. Revin! (?) Numai sa n-o fac prea tarziu ;))

Aaaa, asta in caz ca ce-a spus Woody Allen nu se verifica... "It is impossible to experience one's death objectively and still carry a tune".